Pina_Bausch-balet-1

Pina Bausch

Pina Bausch (27 iulie 1940  – 30 iunie 2009) a fost o coregrafă şi dansatoare germană. Este considerată o reprezentantă de primă mărime a şcolii germane de balet şi o importantă inovatoare a dansului modern din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

pina_bausch

Pina Bausch a studiat baletul la Facultatea Folkwang din Essen şi la Juilliard School of Music din New York. La începutul carierei ea a dansat în ansamblurile „New American Ballet”, „Metropolitan Opera Ballet” şi „Paul Tyler Company”. În anul 1962 a devenit solistă a Baletului Folkwang din Essen, în 1973 a preluat conducerea artistică a „Baletului Scenelor” din Wuppertal, redenumit atunci în „Teatrul de Dans Wuppertal” („Tanztheater Wuppertal”). În această funcţiune este responsabilă în 1975 pentru o nouă abordare a baletului Sacre du Printemps, devenită notorie datorită ruperii radicale de estetica baletului clasic.

Limbajul coregrafic al Pinei Bausch se dezvoltă treptat, în strânsă colaborare cu membrii propriului ansamblu. Interpreţii au fost încurajaţi să-şi transpună propriile gesturi şi trăiri într-un dans caracterizat de emotivitate, izbucniri agresive şi elemente iterative. O temă principală a dansurilor este problematica relaţiilor interumane. În opera târzie se pot remarca mai des elemente de factură lirică şi influenţe din alte culturi.

A crescut în cafeneaua părinţilor ei în care se juca pe sub mese. A reconstruit geometria explodată a meselor şi scaunelor într-un spectacol icon – Café Müller. A intrat în 1955 la Folkwang, Essen, unde a studiat cu unul dintre cei mai importanţi promotori ai dansului modern, Kurt Joos. După ce a absolvit Folkwang, a studiat la Julliard, New York, unde s-a familiarizat cu tehnicile şi conceptele performative ale creatorilor de şcoală, Martha Graham şi José Limon. În 1962, s-a întos în Germania, unde a creat primele spectacole cu Baletul Folkwang. În 1973, i s-a propus să preia compania de balet din Wuppertal care, mai târziu, se va numi Compania de Teatru-Dans Pina Bausch.

Pina_Bausch

Pina Bausch creează spectacole senzo-termice, documentare ale emoţiilor extreme, transpuse într-un limbaj corporal frust şi simbolic. Colează amintiri care refac un arc al inocenţei pierdute. Tractează timpul copilăriei şi aduce în prim-plan informaţii afective, sub formă de jocuri, basme, extrase dintr-o memory book, pe care dansatorii o răsfoiesc pe sărite. Rememorarea e un acvariu al inocenţei care se umple, succesiv, de pământul morţii.

Pina_Bausch-balet

Spectacolele Pinei Bausch gravitează între autoritatea timpului cald şi frenetic al copilăriei şi autoritatea timpului rece şi angoasant al sfârşitului. Între exuberanţa jocului în care copilul îşi ciupeşte degetele ca să simtă că e viu şi amorţeala respiraţiei finale. Pina Bausch sparge ordinea concretului şi localizează neaşteptatul în scene care rup cronometrul logic. Pe un câmp de garoafe – Nelken –, un corp gol, acoperit pe jumătate de un acordeon, păşeşte cu grijă ca si cum i-ar fi frică să nu strivească viaţa de sub el. Spectacolele sunt construite prin acumularea şi repetiţia unor secvenţe concentrate, aparent fără nicio legătură, dar dispuse într-o dramaturgie în care gesturile îşi corespund prin rezonanţa semnificaţiilor de adâncime. E ca şi cum o mişcare se vede şi se aude în toate mişcările. Există o geometrie a ecoului care funcţionează perfect. Un cerc trasat în interiorul unei secvenţe se deschide în minicercuri care îi preiau dinamica.

sursa: http://www.igloo.ro/articole/blonda-fara-maini-si-tandretea-unei-priviri-pina-bausch/

Posted in Diverse, Lumea dansului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *